Nutro imagery

Căutare

Introduceți un cuvânt cheie mai jos pentru a căuta articole și produse

CUM PREVIN RĂUL DE AUTOMOBIL AL ANIMALULUI MEU DE COMPANIE?

Share Perfect Fit Distribuie
CUM PREVIN RĂUL DE AUTOMOBIL AL ANIMALULUI MEU DE COMPANIE?

Să luați câinele sau pisica într-o călătorie cu mașina poate fi distractiv, dar animalele de companie care suferă de rău de mișcare pot transforma repede distracția într-o experiență dezagreabilă.

Deci, cum preveniți răul de automobil al animalului vostru de companie?

Mai întâi, să vedem de ce li se face rău câinilor și pisicilor, apoi vom vedea câteva strategii de prevenție.

DE CE AU ANIMALELE RĂU DE AUTOMOBIL?

Principalul motiv pentru răul de automobil al câinilor și pisicilor este același cu motivul pentru care oamenii suferă de rău de mișcare. Este senzația pe care o avem atunci când ceea ce vedem vizual este diferit de ceea ce simțim în urechea internă. (Urechea internă este partea cea mai interioară din urechea noastră - o zonă foarte sensibilă, responsabilă de auz și echilibru).

Așa cum răul de automobil este mai întâlnit la copii, este mai probabil să li se întâmple și câinilor și pisicilor mai tinere. Acest lucru se întâmplă pentru că structura urechii interne nu este încă complet dezvoltată, dar poate fi și din cauza lipsei de experiență în călătorit. Animalele de companie mai tinere nu sunt obișnuite să se afle într-o mașină și să experimenteze diferitele semnale pe care ochii și urechea internă le trimit către creier.

Celălalt motiv pentru care câinii și pisicile suferă de răul de automobil poate fi emoțional. Dacă au avut rău de automobil când au fost pui, aceștia pot asocia, în mod automat, mașina cu senzația de rău - ceea ce duce la și mai mult rău de automobil - sau asocierea călătoriilor cu mașina doar cu vizitele la veterinar poate crea o stare de anxietate în animalul vostru de companie. Anxietate care se poate manifesta ca rău de automobil.

CUM PREVENIȚI RĂUL DE AUTOMOBIL AL ANIMALULUI VOSTRU DE COMPANIE

Din fericire, există multe strategii pentru a preveni răul de automobil al animalului vostru și pentru a face călătoriile - lungi sau scurte - mult mai plăcute atât pentru voi, cât și pentru animale.

  1. ÎNCEPEȚI DIN TIMP

    Înainte de orice, cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru animalul vostru de companie este să-l expuneți la cât mai multe călătorii cu mașina când sunt mici, chiar de când îi adoptați. Cu puțină învățare pozitivă, aceștia vor învăța că transportul cu mașina înseamnă multe aventuri distractive. Începeți cu călătorii scurte către destinații plăcute, cum ar fi parcuri sau vizite la prieteni și încurajați-l constant și susțineți experiența pozitivă prin afecțiune, jocuri, jucăria lui preferată, chiar și o gustare. Fiți răbdători cu animalul vostru care învață această nouă abilitate. Sunt multe lucruri cu care trebuie să se obișnuiască - noi medii, noi mirosuri, noi zgomote, noi vibrații. Dar cu timp și răbdare, animalul vostru de companie va începe să asocieze mașina cu plăcere și, curând, veți putea face călătorii mult mai lungi.

     

  2. ASIGURAȚI-I CONFORT

    Câinii și pisicile ar trebui să călătorească în cuști de transport, atașate bine pe bancheta din spate a mașinii sau în spatele unui vagon. Câinii mai pot fi transportați și în spatele unei mașini break, fără o cușcă de transport, dacă mașina este dotată cu un grilaj de protecție pentru câini. Dacă sunt puși pe bancheta din spate, aceștia trebuie asigurați cu un ham și o centură de siguranță. În cazul câinilor, indiferent de modul de transport, puneți-i astfel încât să stea cu fața spre drum. Acest lucru îi va ajuta să realizeze că se deplasează spre înainte, ceea ce va reduce confuzia dintre ce văd ochii și ce transmite urechea internă către creier. În cazul pisicilor, este important să rețineți că sunt foarte sensibile la medii și experiențe noi, astfel încât este mai bine, dacă este posibil, să nu le transportați cu mașina. Dacă este absolut necesar, luați câteva măsuri de precauție pentru a le oferi cât mai mult confort. Mai întâi, asigurați-vă că sunt familiarizate cu cușca de transport înainte de a porni în călătorie. Pulverizați cușca cu hormoni sintetici pentru pisici cu o zi înainte de călătorie și puneți înăuntru una din păturile de acasă și o jucărie. Fiți atenți la comportamentul lor pe timpul călătoriei, asigurându-vă că sunt liniștite. De asemenea, încercați să păstrați mediul pisicii cât mai liniștit și calm cu putință. Evitați muzica sau vorbitul tare.

     

  3. DOAR O GUSTARE UȘOARĂ ÎNAINTE DE CĂLĂTORIE

    Dacă știți că veți călători cu mașina, încercați să nu hrăniți câinele cu 6-8 ore înainte și cu două ore înainte, în cazul pisicilor. Astfel veți evita să le provocați probleme cu stomacul. (sursă: http://dogtime.com/dog-health/general/20607-canine-car-sickness-what-to-do-about-it)

     

  4. DISTRAGEȚI-LE ATENȚIA

    Dacă este posibil, pe durata călătoriilor, ar fi bine ca o persoană să stea lângă animalul vostru de companie pentru a avea grijă de el (mai mult decât vorbit și curățat și să observe dacă are nevoie de o pauză). Este un mod excelent de a distrage atenția animalului vostru de companie și de a-i reduce anxietatea. De asemenea, puteți pune în cușcă un lucru din casă - jucăria sau pătura preferată - orice îl ajută să se liniștească și le distrage atenția de la călătoria cu mașina. Faceți o plimbare mai lungă înainte de a porni la drum în mașină, deoarece, dacă este puțin obosit, sunt șanse mai mari să doarmă în timpul călătoriei - aceasta este condiția optimă pentru o primă călătorie.

     

  5. FACEȚI OPRIRI DESE

    Faceți o pauză, pentru voi și pentru animalul vostru de companie, cel puțin la fiecare două ore. Opririle dese sunt indicate, în special, în cazul câinilor. Nu numai că le oferă șansa de a ieși din mașină, își pot face și nevoile, își pot întinde și picioarele și explora teren nou. În general, mediile noi sunt stresante pentru pisici, astfel încât, dacă le scoateți din cușcă, este mai bine să le țineți în mașină. Nu lăsați niciodată pisica sau câinele singur în mașină, chiar și la umbră sau cu geamurile deschise. Temperatura din mașină poate crește foarte repede, chiar și în zilele înnorate, iar animalul vostru de companie poate suferi de insolație.

     

  6. MEDICAMENTE

    Există medicamente pentru oameni, dar și pentru animale pentru a ameliora simptomele răului de automobil. Consultați medicul veterinar, care vă poate prescrie medicamente adecvate pentru a trata răul de mișcare și anxietatea la animale. Hormonii sintetici, după cum am menționat și mai sus, pot calma, în special, pisicile și le pot ajuta să se obișnuiască cu medii noi. Răul de automobil nu este deloc o experiență plăcută, dar cu câteva gesturi și precauții simple, puteți transforma următoarea călătorie într-o experiență confortabilă pentru animalul vostru de companie. Aveți răbdare, folosiți învățarea pozitivă și folosiți medicamente, dacă este necesar. Animalul vostru de companie (în special câinii!) va fi pregătit de o nouă mare aventură.

AICI GĂSEȘTI PRODUSELE NOASTRE

Produsele PERFECT FIT sunt disponibile de asemenea, la toți retailerii noștri parteneri.